Jelena Ostapenko (17 WTA) își confirmă renumele de „cea mai antipatică jucătoare de tenis”, letona având o atitudine arogantă după meciul cu Irina Begu (România, 43 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-1 în turul trei la Wimbledon.
Fanii tenisului o consideră pe Jelena Ostapenko drept cea mai arogantă jucătoare din circuitul WTA, iar sportiva din Letonia nu s-a putut abține nici după meciul de vineri cu Irina Begu.
Jelena Ostapenko a oferit o declarație înfumurată, dar și o imagine neobișnuită, chiar pe teren la Wimbledon, turneu la care fair-play-ul ar trebui să fie la el acasă.
Așa cum a obișnuit în ultima vreme, Jelena Ostapenko a fost plină de îngâmfare în momentul în care jurnaliștii au întrebat-o desre meciul cu Irina Begu de la Wimbledon: „În primul set nu am reușit să îmi fac jocul meu obișnuit, dat publicul a fost de partea mea. Ei i-a fost greu în schimburile cu mine atunci când am început să joc inteligent și nu i-am mai făcut cadouri. În ultimele două seturi am fost cea mai bună! Îmi place să joc pe iarbă și mi-aș dori ca sezonul de iarbă să fie mai lung!
Sezonul pe această suprafață e foarte scurt, așa că mă bucur pentru fiecare victorie”, a spus, potrivit Tennisactu.net, sportiva letonă, care a oferit și o imagine bizară după meci. Ostapenko s-a pozat pe teren alături de un fan care ținea un covrig în mână. În lumea tenisului, termenul de „covrig (n.r. – bagel în engleză), este folosit atunci când sportivul încasează un set la 6-0, lucru pe care Irina l-a evitat in extremis în ultimele două manșe, scor final 6-3, 1-6, 1-6.
Jelena Ostapenko a arătat lipsă de respect inclusiv față de Simona Halep în acest sezon! După ce a făcut o declarație provocatoare la adresa româncei înaintea semifinalei de la Dubai, Jelena nu s-a putut abține nici în timpul meciului! Letona a a izbucnit în hohote de râs înainte de a o umili pe Halep, scor 2-6, 7-6(0), 6-0.
Comportamentul Jelenei Ostapenko a lăsat de dorit și înainte de Wimbledon, la turneul de la Birmingham, jucătoarea letonă făcând declarații jignitoare la adresa canadiencei Rebecca Marino (107 WTA). Campioana de la Roland Garros 2017 a vorbit urât despre jocul adversarei de la Birmingham, la interviul acordat pe teren: „Eu am fost propriul meu adversar astăzi. Ea nu a făcut absolut nimic, a jucat la fel tot meciul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER